Reglaj încălzire prin pardoseală

de Catalin

No photo description available.

Deoarece am observat ca sunt foarte multi care nu stiu ce rol au robinetii rosii (debitmetrele) si ventilele cu capac (cele albastre) de la distribuitorul de incalzire, o sa incerc sa fac un mic ghid de utilizare al instalatiei de incalzire in pardoseala pentru cei fara pretentii tehnice.

Acest ghid se aplica din momentul in care instalatia este pusa in functiune. Nici un instalator nu va face aceste reglaje fine (absolut necesare!) pentru cei care doresc sa obtina eficienta si confortul oferit de acest tip de incalzire, deoarece este o etapa care dureaza cateva zile.

Avem 3 pasi importanti de facut: identificarea traseelor, echilibrarea hidraulica si echilibrarea termica.

  1. Identificarea traseelor (durata 4-8 ore)

In conditii ideale, la predarea instalatiei, instalatorul va marca fie pe distribuitor (sau pe o schita) ce reprezinta fiecare traseu: baie bucatarie, dormitor1, etc. Un traseu inseamna spirala de teava care este ingropata in pardoseala. Aceasta incepe de la distribuitor din debitmetrul rosu (tur) traverseaza zona care trebuie incalzita si se intoarce la distribuitor in ventilul cu capac albastru de sub el (retur).

Daca nu s-au marcat circuitele, trebuie sa le identificati singuri. Pentru asta se porneste centrala si asigurati-va ca la toate debitmetrele rosii tija cu arc a coborat si este intre 0.5 si 5. Daca este 0 trebuie sa rotiti usor ca sa deschideti circuitul si sa verificati si ventilulul cu capac de sub el ca sa nu fie inchis. Asteptati cateva ore pana se simte ca s-a incalzit toata suprafata acoperita de instalatie. Dupa ce s-a incalzit, incepem sa inchidem circuitele pe rand, inchizand ventilele prin rotirea capacelor albastre spre semnul minus. Observam ca la debitmetrul rosu situat deasupra capacului pe care l-am rotit, tija cu arc se va pozitiona la valoarea 0. In acest moment circuitul de pe traseul respectiv este inchis. Dupa ce am inchis un circuit asteptam (in functie de izolatie) aprox 1-3 ore si verificam in ce zona din casa s-a racit podeaua. Cand o gasiti, notati pe o schita. Deschideti circuitul inchis anterior si il inchideti pe urmatorul. Asteptati 1-3 ore. Zona identificata anterior se va incalzi si o noua zona se va raci. Repetati pana indentificati toate circuitele. Eu am inchis simultan cate doua circuite. Cand am identificat zonele reci, am redeschis un circuit si simultan am inchis alte doua trasee. Astfel am injumatatit durata totala de asteptare pentru identificarea tuturor circuitelor.

2. Echilibrarea hidraulica (5-10 minute)

Pentru a functiona corect instalatia trebuie sa fie bine aerisita. E important sa circule un volum suficient de apa prin ea la o temperatura mai mare de 27 de grade ca sa obtinem efectul de incalzire.

Deoarece nu exista doua instalatii identice si sunt mai multi factori care influenteaza volumul si temperatura apei care circula prin tevi (lungimea traseelor, distanta fata de centrala, calitatea izolatiei, viteza pompei, etc.) echilibrarea hidraulica este foarte importanta. Daca aveti noroc, o va face instalatorul. Daca nu, va trebui sa o faceti singuri.

Cu centrala pornita se deschid toate ventilele cu capac si se rotesc toate debitmetrele astfel incat sa fie deschise la maxim. Robinetii debitmetru au si un limitator de cursa situat sub capacul rosu, cautati pe Youtube “reglare debitmetre incalzire in pardoseala” si o sa va lamuriti imediat despre ce este vorba. Cand ati deschis toate debitmetrele de pe tur la maxim si toate ventilele de pe retur la maxim, observati pozitia tijelor cu arc din debitmetre. Pe gradatia de la 0 la 5 va arata ce debit trece prin fiecare circuit. Pe circuitele mai lungi va fi un debit mai mic (normal). La o instalatie bine facuta acum ar trebui sa aveti intre 1.5 – 3l/min la fiecare traseu.

Traseul cu debitul cel mai mic (tija e cel mai sus) se lasa deschis la maxim si nu umblati deloc la el. Incepem sa inchidem putin cate putin debitmetrul de pe traseul cu debitul cel mai mare pana cand tija urcă si se aliniaza cu media celorlalte circuite. Pe masura ce reduceti debitul de pe traseul acesta o sa observati ca pe celelalte va creste debitul, inclusiv pe cel cu cel mai mic debit. Repetati pasii reducand mereu debitul cel mai mare pana cand obtineti alinierea tuturor tijelor cu arc. In acest moment instalatia este echilibrata hidraulic si aveti acelasi numar de litri pe minut in fiecare traseu (ideal 2.5 l/m)

3. Echilibrarea termica (3-5 zile)

Acest reglaj este strict in sarcina utilizatorului. Am acelasi debit peste tot, dar intr-o camera e mai frig, in alta e mai cald. Cum procedez?

Dupa ce v-ati asigurat ca echilibrarea hidraulica a fost facuta corect si centrala a functionat macar 24 de ore non-stop la o temperatura tur constanta (recomandat 28-33 grade), puteti sa faceti corectiile termice pentru zonele de locuit.

Temperatura de referinta va fi data de acel circuit care a avut debitul cel mai mic. Daca v-a facut instalatorul echilibrarea hidraulica (toate tijele sunt egalizate), cautati cea mai rece camera din casa. Daca temperatura la nivelul corpului din aceasta camera este prea mica, cresteti usor temperatura de tur a centralei cu 1-2 grade (in plaja 27-43 grade, max 45) si asteptati cateva ore pana se simte efectul. Ajustati temperatura tur pana cand ajungeti la valoarea dorita in aceasta camera la nivelul corpului (22-24 grade). Asteptati 24 de ore. Veti observa ca in celelalte camere va fi mai cald decat aici, dar cu temperaturi diferite.

Cunoscand traseele, reduceti usor debitul din camerele care s-au incalzit prea tare (reduceti cu 0,3-0,5) si asteptati minim 8 ore ca sa vedeti efectul. In final veti obtine o temperatura uniforma in toate camerele.

Abia dupa ce s-a efectuat aceasta echilibrare termica, puteti creste sau reduce temperatura in toata locuinta simultan, controland doar temperatura tur de la iesirea din centrala. Daca doriti o temperatura mai mica intr-o camera pur si simplu reduceti debitul de pe circuitul din zona respectiva. La fel, daca doriti temperatura mai mare in băi, e suficient sa cresteti debitul pe acea zona.

Sper ca acest mic ghid va este de folos, se aplica pentru instalatiile fara automatizare. Fiecare instalatie are particularitatile ei si nu am acoperit aici ce inseamna o vana de amestec, o butelie de egalizare, etc. , deci daca aveti instalatii mai complexe trebuie sa va consultati cu un profesionist.

Pentru instalatiile cu automatizare (in loc de capacele albastre aveti montate actuatoare electrice comandate individual de termostate puse in fiecare camera) e suficient sa va asigurati ca debitmetrele sunt deschise la maxim. Inchiderea circuitelor se face automat dupa ce s-a ajuns la temperatura dorita in camera respectiva.

Pentru dilema “cu automatizare/fara automatizare la IPAT” e o alta discutie, deoarece fiecare tip are avantaje si dezavantaje in privinta confortului, a consumului si a usurintei in modificarea temperaturii din diverse zone ale casei. In cazul meu, am ales varianta fara automatizare, deoarece pot sa-mi reglez fara nici o problema temperatura dorita in orice camera si am un consum mai mic fata de varianta cu automatizare.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00